Despre FIMM

Festivalul Internațional al Muzicii Mecanice este  un proiect inițiat în anul 1999 de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, cu scopul de a valorifica o colecție reprezentativă de instrumente de muzică mecanică, unică în țara noastră, dar și de a reînvia tradiția europeană a flașnetarilor. Colecția cuprinde o paletă largă de automate muzicale, de la cutii muzicale cu cilindru cu pini, la cele cu discuri perforate din carton și metal, orgi de stradă, pianole și piane mecanice, orchestrioane de mari dimensiuni, până la gramofoane și patefoane.

FIMM Editia XI - 2018
FIMM Editia XI - 2018

Festivalul Internațional al Muzicii Mecanice (FIMM) reînvie parfumul vremurilor de altădată, când automatele muzicale se auzeau în saloane, cafenele sau pe stradă, purtate de cântăreți ambulanți. Și astăzi, cutiile muzicale, pianele mecanice, orchestrioanele și flașnetele fascinează prin ingeniozitate tehnică, măiestrie și artă interpretativă.

Ideea organizării festivalului a pornit de la constatarea că, în multe țări, acest tip de manifestare a devenit o tradiție. Astfel, în Franța, au loc anual peste douăzeci de festivaluri de muzică mecanică ce reunesc amatori și profesioniști, care cântă și (în)cântă publicul. În general multe dintre aceste evenimente se aseamănă ca mod de organizare: cântăreți la orgă, sosiți din diverse colțuri ale lumii, îmbrăcați în costume „à la belle époque” amintesc de predecesorii lor din secolele XVIII și XIX. Sunt organizate concomitent expoziții de automate muzicale, audiții muzicale, excursii documentare etc. Principala țintă de interes este reprezentată de reconstituirea stării ludice a amuzamentului între colecționari, iubitori ai muzicii mecanice și publicul larg.

Prin conceperea și dezvoltarea acestui proiect, Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” se alătură astfel, grupului organizatori ai acestui gen de spectacol din întreaga lume.

În general, Festivalul Internațional al Muzicii Mecanice, organizat de muzeul nostru, respectă tradiția genului și păstrează un specific românesc. Noutatea proiectului constă în accentuarea funcției științifice a muzeului, concretizată prin organizarea unui workshop cu tema „Istoria muzicii mecanice, probleme de restaurare și conservare ale automatelor muzicale”. Marea majoritate a participanților sunt artiști profesioniști și amatori din domeniu, cercetători, restauratori, curatori din muzee românești, precum: Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” Ploiești, Muzeul Brăilei, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, Muzeul Național Tehnic „Prof. Dimitrie Leonida” București, Muzeul Național de Istorie a României București, Muzeul Județean de Istorie Galați, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța, Universitatea „Transilvania” Brașov, Complexul Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, dar și din instituții culturale europene – Muzeul Național de Istorie a Moldovei Chișinău, Academia de Științe Viena, Ministerul Culturii din Chile, Muzeul Tehnic Brno, Cehia, Waldkircher Orgelbau Germania, Muzeul Muzicii Ringve Norvegia – instituții care adăpostesc colecții importante de automate muzicale și în care este păstrată și transmisă tradiția flașnetarilor, atât din țară cât și din străinătate.

Editia II: Parada muzicii mecanice
FIMM Editia XI - 2018

De la o ediție la alta, festivalul a crescut în valoare prin numărul din ce în ce mai mare al invitaților din străinătate, participanți la spectacole de stradă și la workshop-ul dedicat istoriei muzicii mecanice. Aceștia au promovat la rândul lor festivalul organizat la Iași în reviste de specialitate și pe site-urile profesionale și personale (www.aimm.com, www.musicamecanica.com, www.mbsi.com, www.crevecoeur.com etc.). Astăzi, FIMM este cunoscut în multe țări europene, atrăgând și alți participanți, dornici să cunoască colecția de automate muzicale de la Iași și implicit, România. Festivalul a devenit cunoscut și pe alte continente. Începând cu anul 2005, Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” este membru al Asociației The Musical Box Society International (S.U.A) având strânse legături de colaborare cu Corporación Cultural Organilleros din Chile, al cărui președinte a participat la festivalul de la Iași, organizat în anul 2010.

Privind retrospectiv, din anul 1999 și până în prezent, când am ajuns la a XI-a ediție, nu putem să nu remarcăm progresele care s-au făcut în ceea ce privește evoluția muzeului pe mai multe planuri:

Biblioteca muzeului s-a îmbogățit prin donațiile primite de la Siegfried Wendel (Muzeul Muzicii Mecanice din Rüdesheim, Germania), Helmut Kowar (Academia de Științe din Viena), Hans W. Schmitz (restaurator, Stuttgart, Germania), Nick Lerescu (colecționar, vicepreședinte M.B.S.I., New Jersey, S.U.A.), Boz Oram și Linda Hardiman (redactori Vox Humana - The journal of the Mechanical Organ Owner’s Society, Anglia), Patrice Giraud, artist interpret la orga Barbarie, Petr Nekuza (curator la Muzeul Tehnic din Brno, Cehia), Henri Noubel, profesor și flașnetar din Cehia, Agustin Ruiz, Universitatea Catolică din Valparaiso, Chile;
Activitatea de conservare și restaurare a automatelor muzicale a fost mult îmbunătățită datorită contactelor cu prestigioși specialiști în domeniu, precum: Helmut Kowar, Hans W. Schmitz, De Bie Daniel - colecționar și restaurator din Belgia, Wolfgang Brommer, constructor de orgi mecanice și interpret la flașnetă din Waldkirch (Germania), Radek Janoucek, restaurator de instrumente de muzică mecanică din Cehia, Vasile Cocoloș, restaurator și constructor de orgi de stradă din România;
O prezentare mai atractivă a muzeului și o mai bună promovare, în special prin organizarea de concerte de muzică mecanică susținute de Adrian Oswalt - compozitor, aranjor de muzică mecanică din Stuttgart (Germania), dar, mai ales, prin recitaluri ale flașnetarilor Gilles Butin, Jeannine și Claude Sobeau, Patrice Giraud, Pascale Barouline, Raoul Couturier, Monique Couturier (Franța), Rastislav Rastko Tepina, Bogomir Gajser, Janez Markelj (Slovenia), Organillo Lizana (Chile), Zsolt și Fanny Horváth (Ungaria), Cathy și Bernard Caribault, Thomas Birault (Franța), Mioara și Gabriel Gospodaru ( România), Ivan Gontko și Tomáš și Mariana Plaszky din Slovacia care au animat cu instrumentelor lor străzile Iașiului;
Muzeul a devenit cunoscut în lume, există pe site-uri internaționale, iar colecția de automate muzicale de la Iași este apreciată ca fiind comparabilă cu cea deținută de multe muzee recunoscute pe plan internațional.

În anul 2006, Festivalul Muzicii Mecanice a primit Diploma de merit a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, iar în 2010 a devenit o marcă, fiind omologat la OSIM, și primind, în același an, Premiul special de participare la Festivalul muzicii mecanice din Les Gets, Franța pentru inițiativa organizării expoziției „La musique mecanique en Roumanie”.

Ca o recunoaștere a importanței acestui proiect în peisajul cultural național, începând cu ediția a VI-a, desfășurată în 2007, FIMM a primit cofinanțare din partea Ministerului Culturii, prin intermediul Administrației Fondului Cultural Național.

Festivalul Internațional al Muzicii Mecanice reprezintă așadar o recognoscibilă emblemă de esență imagistică a Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din Iași.

Pe viitor, dorim să continuăm drumul început într-o nouă perspectivă, reînnoită cu fiecare ediție în parte, promovând o interesantă și insolită manifestare de restituire către generosul public ieșean, și nu numai, a tradiției măiestriei flașnetarului în România.